De multe ori, chiria poate veni cu mult mai multe avantaje decat achizitia unui apartament: libertate de miscare, lipsa necesitatii de a cumpara mobilier, lipsa stresului, etc. Aceste avantaje duc la o piata a chiriilor destul de dezvoltata, cel putin in marile orase precum Bucuresti, Cluj sau Timisoara. Evident, poticiteste tot

Tradiție, cercetare și inovație continuă. Acestea sunt conceptele cheie care au permis companiei Trussardi să anticipeze stilurile și tendințele și să devină cea mai mare marcă de stil italian de viață din lume. Moda, designul, restaurantul, cafeneaua și nenumăratele colaborări artistice sunt doar câteva dintre expresiile spiritului cosmopolit, dinamic șiciteste tot

Dezvoltarea socio economica si industriala, care in ultimii ani a avut un avant incredibil, reuseste sa aduca o multime de avantaje, dar si sa genereze ingrijorari. Ingrijorarile sunt generate de impactul pe care il avem asupra mediului inconjurator. De cateva secole, din cauza industrializarii mediul inconjurator este din ce inciteste tot

statie_de_calcat

Unele persoane pot fi foarte pretentioase in ceea ce priveste aspectul hainelor pe care le poarta, iar multe dintre acestea au nevoie de rezultate la standarde profesionale. Pentru astfel de cerinte, un fier de calcat obisnuit este posibil sa nu faca fata. Pana la urma, acesta nu poate face tesaturileciteste tot