Producătorul de bere și-a redus emisiile de carbon cu 22% Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors Beverage Company, a publicat a cincea ediție consecutivă a raportului de sustenabilitate, ce urmărește acțiunile și rezultatele din anul 2023. Compania a făcut progrese în reducerea amprentei de carbon, în special în fabricaciteste tot

Editura Publisol continuă să inspire micii cititori din România, aducând în prim-plan două colecții dedicate copiilor: „Adevărații Porumbei” – o serie plină de aventuri captivante, și „Colorici” – o colecție de cărți de colorat care stimulează creativitatea celor mici. Cu ajutorul celor două serii fascinante de cărți fiecare copil ocaziaciteste tot

Romanian Dubai Business Council (RDBC), organizație non-profit dedicată dezvoltării relațiilor comerciale dintre țara noastră și Emiratele Arabe Unite (UAE), anunță organizarea în perioada 23.09-02.10.2024 a unui nou roadshow realizat în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie din Dubai. Reluarea acestei inițiative la scurt timp de la prima ediție aciteste tot

Partslife România aniversează doi ani de la intrarea pe piața locală, consolidându-și rolul atât în preluarea responsabilitatii producatorilor și importatorilor (care pun pe piața din România ambalaje și produse ambalate în vederea realizarii obligațiilor legale de reciclare și valorificare – OIREP), dar și de promotor al educației ecologice în rândul tinerelorciteste tot

Homeopatia, ramură a medicinei alternative bazată pe principiul „similia similibus curantur”, a devenit din ce în ce mai populară în ultimii ani pentru tratamentul problemelor de sănătate feminină, inclusiv în procesul de concepție. Această abordare holistică susține echilibrul fizic și psihic al femeilor, ajutându-le să-și mențină sănătatea optimă și săciteste tot

Trandafirii sunt fără îndoială una dintre cele mai iubite și apreciate flori, și prezența lor transformă orice gradină într-un colț de rai. Însă, pentru a vă asigura că vă puteți bucura de o explozie de culoare, parfumuri inconfundabile și înfloriri de lungă durată, alegerea corectă a trandafirilor pentru grădina esteciteste tot

Un nou studiu aduce în prim-plan un aspect extrem de important în lupta împotriva obezității infantile: implicarea activă a mamelor în promovarea activității fizice la copii. Cercetarea, care a analizat o gamă largă de studii recente, demonstrează clar influența semnificativă pe care mamele o au asupra nivelului de activitate fizicăciteste tot

Nett Front, liderul pieței naționale de fronturi și elemente decorative pentru mobilier, marchează anul „majoratului” cu o cifră de afaceri estimată la 68 milioane de lei, ȋn creștere cu 15%, față de 2023. Compania a pornit, ȋn 2006, ȋntr-un spațiu ȋnchiriat, de 1.200 mp, iar astăzi are ȋn proprietate ociteste tot

Calvin Klein prezintă capitolul final al campaniei sale Toamna 2024, având în prim-plan pe cele cinci membre ale fenomenului muzical global NewJeans. Campania, fotografiată de Gordon von Steiner, le prezintă pe MINJI, HANNI, DANIELLE, HAERIN și HYEIN în noile piese din denim și item-uri essentials de toamnă ale brandului. Campaniaciteste tot